Nu ne mai facem bine niciodata

Pe vremea cand eram student, impreuna cu colegii mei aveam toti idealuri marete. Il huiduiam pe Iliescu, votam contra FSN si ieseam mereu la grevele studentesti care in perioada aia se tineau lant. Nu aveam propriu zis o cultura politica sau o idee clara, insa cert este ca actionam mereu contra celor pe care-i percepeam ca pe urmasii comunistilor. Dar bineinteles, ceea ce ne ocupa timpul la maxim erau discotecile, chefurile si cursurile in cazul in care reuseam sa mai si ajungem la ele.

Dupa ce am terminat facultatea, m-am despartit de o parte din colegi si s-au imprastiat care incotro. Unii au venit in orasul din care ma trageam eu. Altii au ajuns in Bucuresti. Si apoi viata a inceput sa ne serveasca lectii.

Doi fosti colegi de facultate, au intrat in afaceri. Au inceput cu maruntisuri si s-au ridicat, ajutati de parinti, de relatii, etc. Erau din material bun, nu trebuiau decat sa fie ajutati sa se plaseze pe orbita, restul ar fi fost istorie. La inceput, au intrat amandoi in PNL, prin 1997 daca mai imi amintesc bine.

Nu m-am gandit ca politica lor ar avea legatura cu afacerile, pentru ca legatura nu era vizibila. Mi se parea ca urmeaza drumul anti-comunist. Unul din ei a devenit vice-presedinte la filiala locala iar celalalt seful organizatiei de tineret. Insa afacerile lor incepeau sa infloreasca, la inceput mai putin vizibil si apoi tot mai clar.

In perioada aia, una din cele mai grele ale economiei romanesti, cam toate companiile se zbateau sa supravietuiasca. Se faceau bani dar nu cine stie ce. Multinationalele nu reuseau sa-si faca planuri de afaceri pe mai mult de 3 luni, instabilitatea politica si legislativa erau la ele acasa. Din colegii aia doi, prin 1999 unul avea deja un milion de dolari. Am aflat mai tarziu ca impreuna cu niste liberali de frunte ca Valeriu Stoica care îl proteja, faceau trafic cu benzina in fosta Iugoslavie. Apoi si-a cumparat doua benzinarii si cumpara benzina, trecand-o in acte ca petrol lampant si a mai facut un milion.

In 2000 s-a schimbat regimul si a venit Nastase. Amicul care era milionar in dolari, a inceput sa cam vada inchisoarea pe dinauntru. Veneau baietii si-l luau de acasa la ore foarte neclare, si îl tineau la pastrare vreo saptamana dupa care îi dadeau drumul. L-am intrebat odata, intre doua detentii care-i treaba si desi nu mi-a spus exact cum a ajuns in situatia asta, mi-a spus ca totul e razbunare politica si ca PSD-ul incearca sa-l stoarca de banii facuti cu PNL. Cand am plecat din tara, inca mai era inchis odata la 6 luni.

Intre timp, celalalt amic a intrat in PSD prin 2000. Traiectoria lui a fost apoi meteorica. In doi ani, a devenit si el milionar in euro si milionar a ramas pana in ziua de azi, pentru ca nu se juca doar cu un partid. Actualmente e prin esaloanele superioare ale PSD si continua sa sponsorizeze intr-o forma sau alta si pe unii si pe altii, pe shestache, exact ca Patriciu. Nu cotiza cu bani cash ci isi folosea reteaua intinsa de relatii sa cumpere teren in jurul orasului si apoi prin presiuni la primarie le trecea in intravilan. P-orma le vindea la pret de nimic unor fruntasi ai politicii romanesti. De la liberali, de la PD sau PSD. In felul asta a ajuns foarte bine vazut atat de fruntasii locali cat si de grangurii de la Bucuresti.

Si mai avea o calitate absolut indispensabila. Putea sa bea continuu, fara sa se imbete. Îi baga sub masa pe aia cu care se betivea si el era in stare sa mearga drept fara nici o problema. In facultate ma pusese naiba sa ma iau la intrecere cu el si am bolit trei zile. El n-avea nici pe dracu.

Calitatea asta il facea sa afle diverse chestii confidentiale, pentru ca bautura dezleaga limbile. Convivii cu care mergea la baut nu-si mai aduceau aminte ce au spus la betie, dar el nota tot si actiona in consecinta. Ii urmaream “cariera” de la distanta, pentru ca desi ramasesem prieteni si nu era cu nasul pe sus, nu mi se destainuia decat rareori. Insa îl vedeam cum îi cresc vilele, cum isi schimba masinile si cum vorbea la telefon de cifre absolut ametitoare.

Dupa o bucata de timp a intrat in compensarile cu energie electrica si ajunsese un soi de “deschide usa” pentru companiile locale care nu reuseau sa-si recupereze banii de la alte companii. La un moment dat erau raliati in spatele lui atat politicieni cat si oameni de afaceri.

M-am gandit multa vreme la amicii astia doi. Cum au trecut ei de la idealismul tineretii la pragmatismul varstei mijlocii. Cum au simtit ei ca politica e suficient de curva incat sa te lase sa i-o tragi daca stii cum si cand. Si mai ales cum puterea corupe indiferent cine ajunge sa o guste.

Poate aceasta este explicatia mersului bizar al Romaniei. Speram cu totii ca ceva se va schimba candva, insa adevarul e ca foarte putine lucruri se mai pot schimba din interior. Daca pana si oamenii din generatia mea, a celor care aveau 18 ani la revolutie contribuie la perpetuarea sistemului, atunci sa stiti ca Brucan s-a inselat cu vreo 50 de ani.

Credinta mea sincera e ca doar romanii plecati in afara Romaniei, care s-ar putea intoarce candva acasa ar mai putea schimba ceva. Cu conditia sa nu fie intrebati “ce-ati facut in ultimii cinci ani” sau sa li se reproseze ceva din seria “voi n-ati mancat salam cu soia”.