Contradictii
februarie 5, 2008 by stash
Am incercat sa ma pun in locul lor, sa vad cum m-as simti? Va spun sincer ca m-as simti prost. M-as simti atacat in orgoliul meu. Cum adica, mai, tu care esti strain si care acum 3 ani habar n-aveai sa zici in franceza nici da-te mai incolo, vii acum si imi tii prelegeri de limba? Adica cum?
Cu toate astea, astia de p-aici nu se formalizeaza. Desenatorii de obicei iau de bun ce le scriu eu si corecteaza fara sa mai proceseze informatia, ceea ce nu-mi aduce o satisfactie deosebita. Insa inginerii juniori analizeaza corecturile si sunt rare cazurile cand imi pot demonstra ca nu am dreptate. Toti accepta aceste corecturi fara probleme.
Ma gandesc ca pana la coada e vorba de mentalitate. In mod logic, daca strainul care te corecteaza are dreptate, de ce sa nu accepti? De ce sa se umfle orzul in tine si orgoliul sa dea pe afara si sa incepi sa aduci argumente solide de genul ce bai, ai ajuns tu sa ma inveti pe mine? Sa fie vorba de o alta rasa de oameni?
Ehehei, si colegii tai nu lucreaza cu limba, ca sa zic asa… Sa-i vezi pe ai mei, cand trebuie sa le editez textele in engleza, o feerie…
Dar, i se poate intampla oricui. Traind printre sasi in copilarie, ii depistam imediat dupa modul ultracorect in care vorbeau romana, si pronuntau si articolul -l la finele substantivelor.
Apoi, in facultate, profesorul meu de olandeza, care la randul lui studiase in RSR cu cativa ani inainte, ne-a spus ce inseamna policar. Cautati cuvantul si vedeti, ca nu va spun, hehehe!
Mi s-a intamplat si mie in Franta.
Eram la liceu si corespondenta mea frantuzoiaca tot la liceu. Si pe langa ca ma enervam ca scrisorile ei erau cu greseli (si ma gandeam ca, eu chiar si grabita si in somn nu scriam asa),in clasa a 12-a adica imediat ce ei au dat bacul si l-au luat toti cu brio, obiectul de baza fiind Limba materna, franceza… ba chiar si literatura ajung sa ma si intalnesc cu generatia pro.
Nu stiau cine is Rimbaud si Baudelaire desi numai bine ce ii studiasera la bac, vorbeau cu “dezacoarde” si altele. Daca ii corectam multi acceptau, da’ erau si cativa mai infumurati care se simteau ofensati si se carau.
Dupa cativa ani s-a dus insa si invatamantul nostru de rapa, portretul intelectualului “mergea” la Ion a lui Rebreanu… ( si asta la copii din “Colegii ” dintre primele din tara, preminati, care nu stiau ce inseamna cuvantul asta, intelectual… neologismul masii!)
Acum imi corectez confratii, ca pana acu’ 7-10 ani nu prea aveam ce corecta la vorbirea lor curenta, cel putin la cei de-o varsta cu mine, la cei ce terminasera un liceu. Acum ii corectez pe cei ce profeseaza ca profesori de romana si unii se oftica… in loc sa imi multumeasca si sa se gandeasca serios ca un elev constiincios de clasa a 2-a sa mai puna mana pe dex.
macar aia ai tai tac si posibil sa bage si la bibilica, frumos! bravo lor ca pot!
Acum ce sa zic, limba lui Voltaire are ascunzisuri inclusiv pentru francezi, ca la anul 2008 se vorbeste cumva diferit fata de anul 1800.
Dexul zice ca policar inseamna deget gros de la mana. Adica “opposite thumb”.